Dansul ca iubire. Spectacolul artistic si natura sa spirituala

Scopul suprem al artei: spiritualitatea si Dumnezeu

  O serie de texte hinduse antice, cum ar fi „Natyashastra” afirma că dansul, muzica si, in general artele sunt spirituale, sunt sacre, avand puterea de a-l conduce atat pe practicant cat si pe spectator la iluminare si chiar la eliberare spirituala (moksha), prin intarirea capacitatii de concentrare a minții pentru eliberarea Sinelui (sufletul, Atman).

Aceste arte sunt oferite ca si căi alternative cunoașterii textelor sacre revelate (Sruti), cum ar fi Vedele sau Upanishadele. Scopul spectacolului artistic este în cele din urmă acela de a permite spectatorului sa experimenteze propria sa conștiință, sa traiasca o experienta estetica care sa transceanda lumescul, spre sublim, spre divin, ridicandu-l astfel la un nivel de conștiința superior. El produce fericire si extaz, transporta audienta intr-o lume a imaginației, ii transformă starea interioară, il încântă și permite eliberarea din interior a unei  stari de extaz divin.

Intrebarea care s-a pus aici este daca fiintele umane, ca spectatori, inteleg (percep) principiul ultim al actului artistic (astattva - realitatea și adevărul dintr-un alt plan, planul spiritual) sau este o eroare, o forma a realitatii supraimpuse (aropa) - o iluzie, o mis-cognitie (avidya), rodul imaginatiei? Abhinavagupta (950-1020 CE),  in celebrul sau comentariu la „Natyashastra”,

„Abhinavabhāratī”, afirma ca spectacolul artistic il atrage pe om datorita "experienței mirarii” (minunarii), în care observatorul este tras, scufundat, angajat, absorbit si satisfacut. El il suspenda temporar pe om din lumea lui obișnuită, îl transferă într-o altă realitate paralelă plina de uimire, unde el experimenteaza și reflecteaza asupra conceptelor spirituale și morale; aici se afla  puterea artei de a transforma starea interioara a omului, frumusețea artei ridicandu-l spre scopurile Dharmei (trai corect, virtuți, îndatoriri, corect versus greșit, responsabilități, dreptate). De aceea, arta chiar are darul de a-l pune pe om in contact cu principiul ultim, cu adevarul, cu frumusetea si armonia universala, aliniindu-l la ordinea fireasca a lucrurilor. 

Dansul – limbajul universal al iubirii

  

Dansul este forma cea mai primitivă a limbajului uman, pentru că atunci când omul nu a învățat încă să vorbească, el a comunicat prin gesturi, utilizand fața, ochii, mâinile și picioarele. Chiar și astăzi o persoană muta se exprimă doar prin gesturi si mimica. Gesturile si mimica exprima intregul limbaj al naturii. Este folosit și înțeles peste tot. Deci, există un motiv pentru care dansul a ajuns pe scena centrala a trairilor estetice. El atinge cele mai profunde parti ale mintii si inimii omului. Dansul ajunge acolo unde cuvintele eșuează. Nicio limbă, nici un nivel particular al civilizației și culturii nu sunt necesare pentru a înțelege și aprecia un dans. Dansul este un fel de limbaj universal. 

Mai mult, comunicand prin limbajul trupului, prin dans, nu poti sa judeci; nu poti emite judecati de valoare cu mainile si corpul. Mainile sunt o prelungire a inimii, asadar comunicarea e dincolo de minte, e a sufletului, tine de iubire si de transcenderea limitarilor mintii.

Chiar si Mintea universala este constienta de acest limbaj, intreg Universul, de la  cele mai mici la cele mai mari particule ale sale participand la dansul cosmic, manifestand frumusetea si

armonia celei mai elevate raas (sau rasa - estetica).   Marile raas se petrec în spațiul infinit, cu milioane de stele, cu  Soarele și Luna dansand in ritmul Spandei (impulsul creator al Universului, ca expandare-retragere, creatie – distrugere, ca o contractie ritmica). Acesta nu este un dans obișnuit. Nu este menit pentru divertisment; nu este show business. Este pura fericire. Există o astfel de abundenta de fericire în inima existenței prin care ea curge, se revarsă. Este iubirea dansand si in inima noastra, ca picaturi ale acestui ocean al existentei. Arta ne aminteste de acest sublim ajutandu-ne sa trecem de barierele mintii pentru a accede la principiul ultim din noi, ne impacteaza emotional, ne treiera si ne cerne, trezeste in noi minunarea care este cunoasterea directa, instantanee, extatica a realitatii pure.

Ceea ce faciliteaza curgerea existentei, ce da acest ritm armonios, acest dinamism divin ticluit, este tocmai prezența contrariilor, a polaritatilor în univers: este un dans intre intuneric si lumina, cald si rece, masculin si feminin, creatie-distrugere, este o atractie irezistibila si poveste de dragoste intre ele care ne fascineaza si ne aliniaza implacabil si divin cu ceea ce este.

 Rasa Lila sau “Dansul Iubirii Divine”

Poate cel mai sugestiv pentru ceea ce ar insemna dansul vietii si al iubirii divine este Rasa Lila (cunoscuta si ca Raas Leela) sau dansul Rasa. Acesta este o parte a povestii traditionale a lui Krishna descrisa in scripturile  hinduse (ca “Bhagavata Purana”) si literatura (ca “Gita Govinda”), unde el danseaza cu Rada si insotitoarele ei (gopis).

Termenul rasa inseamna "estetic" si lila inseamna "act", “manifestare”,  "joc" sau  "dans" . Asadar, rasa lila este un concept din Hinduism, care poate fi tradus ca "jocul esteticului," sau in sens mai larg ca "Dansul Iubirii Divine". 

Rasa Lila are loc intr-o noapte, când gopis-urile din Vrindavan, ascultand sunetul flautului lui Krishna, se strecoara departe de gospodării și familiile lor în pădure pentru a dansa cu Krishna pe tot parcursul nopții, pe care Krishna o întinde în mod supranatural la lungimea unei „Nopti a lui Brahma”, o unitate hindusa de timp de durată de aproximativ 4,32 miliarde de ani.

In traditiile Krishna Bhakti, Rasa Lila este considerată a fi una dintre cele mai mari și cele mai ezoterice distracții ale lui Krishna. În aceste tradiții, iubirea romantică între ființele umane în lumea materială este văzută doar ca o reflectare diminuată, iluzorie a iubirii originale, extatice, spirituale a sufletului pentru Krishna, Dumnezeu, în lumea spirituală.

În Bhagavata Purana se spune că oricine aude sau descrie cu fidelitate Rasa Lila atinge devotiunea pura iubitoare a lui Krishna (Suddha-bhakti).

 Rasa Lila a fost o temă populară în dansurile Kathak, Bharatanatyam, Odissi, Meitei și Kuchipudi. Mai mult, dansul clasic indian Kathak a evoluat din Braj Rasleela, o forma populara de dans din Uttar Pradesh și din dansul clasic Manipuri '(Vrindavan), de asemenea, cunoscut sub numele de Natwari Nritya, care a fost reînviat în 1960 de către dansatoarea Uma Sharma. Kathak are un pronuntat caracter devotional (devotiunea fata de Krishna) si celebreaza sentimentul iubirii, shringar.